Chișinăul din strada Șciusev nr. 52,

m-am bucurat să admir Chișinăul de la etajul 3, în plin centru al orașului, strada Șciusev nr. 52, de unde sevedea și turnul televiziunii, și depărtările nebănuite 

 

becurile pot și ele să sculpteze

amsterdam, noaptea!

Secretoasă avîntare, în jos...în sus

Scăldat în lumini, orașul Amsterdam, pare pe timpul nopții cu totul teatral; îmbietor!
Am petrecut ore în șir hălăduind pe cheiurile pașnice ale urbei, și nimic în afara luminilor, care se întreceau în intensități & culori, nu părea să te sustragă; totuși, luminile încuviințează & potențează orice formă de mister, straneitate, neverosimil & secretoasă avîntare, în jos...în sus.

Astfel de locuri te inspiră într-un chip savant să frămînți cuvintele, sensurile, imaginația.

foto: @ ochiul de veghe, iulie, 2013

Este minunat să admiri luna plină!

Este minunat să admiri luna plină! Dar nu pare deloc lesne să fie fotografiată, tocmai pentru că rămîne singura sursă de lumină, pe care o poate percepe ochiul aparatului de fotografiat...Ești în fața unei duble provocări: primo: lipsa luminii, care ne crează tot confortul și girează certitudinile; secundo: ești la „mîna” tehnologiei, căci nu-i poți decît în parte determina „aptitudinile”, iar calitatea și plasticitatea imaginii depind de aceasta aproape în exclusivitate...Ce mi-a reușit - se vede în aceste capturi foto. 

Luna plină văzută în 21.07.16, din strada Paharnicului.

Tramvaiul ori mașina?

                                                       click pe imagine        Foto: © vladimir bulat, 2016.

În chiar primele pagini ale savurosului roman Vițelul de aur, semnat de Ilf & Petrov (editat la noi pînă la sațietate de-a lungul deceniilor de: Cartea Rusă, Editura pentru Literatura Universală, Univers, RAO, Polirom, Adevărul Holding etc.) -  ale căror operă literară te scoate din orice fel de tristeți, disconfort sufletesc sau sincope dubitative - cetim despre rolul pietonului pe acest pămînt, care printre altele a răspîndit cultura în întreaga lume, a inventat tiparnița, dar și praful de pușcă, a construit poduri și a introdus în circuit lama de ras, a descifrat hieroglifele egiptene, a lichidat comerțul cu robi și a stabilit că din boabele de soia se pot prepara o sută paisprezece feluri de mîncare...și cînd totul a fost gata, și planeta a căpătat un aspect uman, numai bun de locuit, au apărut automobiliștii. E de menționat, spun aceeași autori, că și automobilul a fost inventat tot de pietoni, doar că șoferii au uitat iute de acest fapt, iar pietonul s-a pomenit la fel de urgent într-un ghetou automobilistic.

Sincer vorbind, am oroare de marile orașe nu pentru sunt doar mari, întinse, lăbărțate, ci pentru că au o miriadă de mașini, bulevarde și străzi ambuteiate, penurie de locuri de parcare, tarife exorbitante pentru orele în care-ți lași mașina pe undeva...Spun banalități, știe o lume întreagă că e așa, că pietonul e demult minoritar, marginalizat, brutalizat de zgomot, vuiet, gaze de eșapament, de pericolul permanent al accidentării și al morții. Pietonul a devenit martorul și coparticipantul la această junglă motorizată, haotică & purtătoare de suprize, de cele mai multe ori, neplăcute. Un martor involuntar. Mașina ar trebui folosită în afara orașului, în timp ce urbea să fie restituită celor care merg pe jos sau cu bicicleta, trotineta, tricicleta, rolele...aceste din urmă atelaje sunt practic inofensive, pentru că mînuitorii lor pot dialoga/interacționa oricînd cu pietonii, fiind alături de ei, la nivelul lor. Tractoarele urbane nu-și au deloc locul în orașe, ci doar la periferiile acestora, mai departe de centre, mai ales din cauza gabaritului imoral supradimensionat al celor care le conduc. 4/4 nu e o mașină (de orice marcă) pentru București, este bună de cărat bușteni, dacă ai vile ascunse prin pădurile defrișate de firme austriece. Trebuie să devină ilegal să rulezi astfel de mecanisme prin orașele contemporane, tot mai dornice să dialogheze cu esteticul, cu chibițul detaliului rafinat, cu designul urban minimalist, frust.

Imaginea aceasta am cules-o dintr-un balcon de bloc, unde mă aflam în vizită, la etajul 8, în preajma Podului Grant la orele serii, cînd șiruri nesfîrșite parcă de mașini traversează acest imens pod peste căile ferate române, și în aceste ore cel mai potrivit este să folosești tramvaiul - singurul mijloc de transport care nu poluează, este suficient de rapid, doar că aglomerat mai mereu, drept care, mai ales cînd plouă, în loc să-și ia cizmele, umbrela și pelerina, plus cardul de călător, cetățeanul acestui oraș își ia mașina la gonit, și merge cu ea unde are nevoie. Preferă să stea ambuteiat, sufocat de noxe, cu muzica la volum mare, ca să nu audă claxoanele, scîrțîitul frînelor bezmetice, decît să ia tramvaiul, poate cel mai democratic mijloc de transport al omenirii de mai bine de un secol și ceva încoace...

Acest mijloc de transport trebuie renăscut pe noi principii, și eventual să circule și pe perimetrul șoselei de centură a capitalei, unde se conservă încă în bună măsură o rețea feroviară. Ce frumos ar fi să contempli întregul perimetru al Bucureștilor prin geamurile unui tramvai! De la distanță. Să-i vezi conturul, silueta, sinuoasa contrucțiilor și a perdelei verzi. Să ai posibilitatea să cobori oriunde, bucurîndu-te de accesul spre oricare dintre porțile de intrare în oraș. Mi-amintesc că la una din Anualele de arhitectură a Bucureștilor din anii trecuți, cineva, adică un grup de arhitecți, a propus un astfel de proiect, de reabilitare și actualizare a acestui culoar feroviar. De atunci nu am auzit nimic despre evoluția acestei idei minunate. Cel mai posibil nici nu a interesat acest subiect pe prea mulți, prea-ocupați de supradimensionarea traficului, de vacarmul dimineților și al serilor, de shopping, de orice altceva, nicidecum de vremea care zboară prea repede, alături de noi...nelăsînd decît umbra vagă a incertitudinii, a sufocării urbane.
        

Cernăuți, enclavă de Mittel Europa

iulie 2013, centrul orașului Cernăuți. 

În inima verii lui 2013 am mers la Cernăuți, pentru a deschide o expoziție a Baronului Lowendal, un proiect al fundației omonime, conduse de chiar nepoata baronului cu străvechi rădăcini scandinave. Încîntător este faptul că acest oraș a scăpat sistematizărilor impuse de planurile sovieticilor de a mutila tot ce nu era zidit, gîndit și funcționalizat de ei. Întregul centru vechi este păstrat intact, astfel că putem vedea amprenta fostului imperiu austro-ungar, a celui țarist, dar și micile inserturi ale administrației românești din perioada României Mari. Este poate cea mai impresionantă enclavă de multiculturalism și poliglotism din cîte s-au conservat în această parte a lumii, pe care istoricii o numesc Europa Centrală (Mittel Europa).

Glastonbury Busker: Pixi Morgan

În zilele noastre este prea greu să crezi că mai există trubaduri autentici! 

Ei bine, unul dintre ei a fost Pixi Morgan, care nu mai e printre noi, a plecat la Domnul în 6 februarie, la Southhampton.

I-a rămas muzica, memoria, iar pe youtube au apărut primele înregistrări, iar The Guardian s-a publicat un foarte cald necrolog. 
A fost ceea ce omul contemporan, cel comod, timorat, pus la adăpost - nu mai știe ce este: libertatea opțiunii, liberatea cuvîntului, ceea ce în engleză se numește bum.

Ascultați-i baladele, vocea lui sigur vă v-a urmări multă vreme!  

Iarna se intaurează insidios, tenace, fără să vrem.....

Poate că noaptea e mai mult decît o lună pe cer...

şi chiar este ceva mai mult!

Pentru a mări imaginea, se va pune cursorul pe ea...

Maternitatea veghează și noaptea

Maternitatea veghează și noaptea. Oriunde s-ar afla.

Lucrarea lui Virgil Scripcariu stă mărturie.

În fața Palatului brâncovenesc de la Mogoșoaia.

foto © vladimir bulat, decembrie, 2015