Nicole Eippers - Piggy

Ca-n totdeauna, Nicole Eippers este pe fază. La orice expediere a mea, legată de "tematica cochonească", ea îmi expediază ilustrate fabricate cu noaptea.

Je vous encore, remercie, Nicole!

"A little boy who lives in my mouth."

Imaginea aceasta este surprinsă acum cîteva seri, la Budapesta! În imagine este podul Elisabetei (Erzsébet híd), după numele Reginei Elisabeta a Austriei, soția lui Franz Joseph, asasinată în 10 septembrie 1898, la Geneva, unde se afla incognito. 

Era momentul în care seara punea stăpînire pe oraș, și liminile artificiale suplineau lipsa celei naturale, iar podul se proiecta pe fundalul tot mai întuncat al cerului nocturn. Desigur, un bec nu va fi niciodată la fel de strălucitor, și de aprig - ca razele solare. Dealtfel, nici nu e menirea acestuia să fie.

Tocmai de aceea, lumina electrică a dat naștere de-a lungul deceniilor unui nou mod de percepție, de lectură a întunericului, și a luminii naturale. Oare e întîmplător că în filmul lui Stanley Kubrick, ”The Shining” (1980), lumina electrică e cea care crează atmosfera de mister, oroare, neprevăzut și de frică indusă? Mie îmi place noaptea, ea devine un motiv literar, de speculație verbală, conceptuală. Și nu sunt de acord întru totul, că noaptea se asociază cu negativul, răul, bicisnicia, moartea, stupoarea, magia, vrăjitoria, nebunia, insanitatea...Se asociază și cu acestea, da! Dar este o imagine literaturizată, manipulată, ideologiza(n)tă, venită încă din străvechea Antichitate, trecută & filtrată de Evul Mediu (pe care Barbara Tucker l-a numit, ”întunecat”), și prin Renașterea lui Petrarca, pentru care concluzia era una singură, anume că e mereu așa: "good versus evil", cizelată apoi, prin opere de mare rafinament dandy-esc de și în era romantică, și ajungînd la noi prin filmele lui Alfred Hitchcock, sau prin deja pomenitul mai sus mărețul op al lui Kubrick, care i-a servit din plin popularitatea universală etc.!

Ei bine, întunericul nu e neapărat lipsa luminii. Poate fi cetit și ca o sincopă în drumul nostru către cunoaștere, sau spre lumina lăuntrică. Și pentru că sunt de părere că și un oraș e un organism viu, uriaș și palpitant, tocmai pentru că deține în vintrele și pe palierele sale multe-multe ființe, suflete și destine laolaltă, orașul acesta nocturn este (sau devine, periodic) o superbisimă vitrină, și o arvună a zilei ce va veni, cînd toate o iau de la capăt, în șir continuu, statornic, chiar dacă pentru unii noaptea aceasta poate fi cea de pe urmă, a destinului hărăzit pentru această viață...să le urăm celorlalți - somn cu vise pufoase, luminoase, binecuvîntate și calde.

Noaptea s-a așternut de-asupra orașelor, a satelor, peste noi toți. E o feerie de nedescris, mereu alta, irepetabilă, frumoasă prin excelență!

Noaptea mă incită la visare. Cu ochii larg deschiși, în așteptarea a ceva nemaipomenit...Ceva de genul inocenței lui Danny din filmul lui Kubrick, care-i spune bucătarului-șef, Dick Hallorann, că Tony este „un băiețel, care locuiește la el în gură”))) - e de domeniul frumuseții fantastice. De care avem nevoie mereu , și mare și mic. Chiar și Brâncuși a pledat pentru eternitatea copilăriei. Noaptea secretă copilăria acestei lumi. 

Proiectul continuă! 

Vin și cărțile poștale! 

Le aștept de la oricine îmi înțelege mesajul, discursul, opiniile (și nu doar!) 

fotografie: © vladimir bulat, iulie, 2014.